Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MĂNUNCHI (DE FLORI)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 40 pentru MĂNUNCHI (DE FLORI).

Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri

... Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri Ca un mănunchi de ramuri de Duiliu Zamfirescu Te-a zămislit blânda natură Ca pe o floare de pe plai; Din carminul rozei de mai Ți-a zugrăvit, rotunda gură, Iar din albastrul de cicoare Ți-a-nduioșat privirea vie, Așa că bine nu se știe De ești femeie sau ești floare. La brâu te-a strâns ca pe-un mănunchi De ramuri tinere de crin Și nu știu ce ți-a pus în sân Și de la sân pân-la genunchi, Că parcă-i fi un vis croit După gândirea mea nebună, Cu sufletul ca alba lună, Cu trupul cald și ...

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

... ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu găsești două la fel, de nenumărate culori și nuanțe, au ajuns, după cum era la antici asfodela, să împărățească imperiul morților. E ziua lor. De pretutindeni, din centru și din suburbii, crizantemele cad jertfă, o hecatombă uriașă de flori, și toți, de la mic la mare, căci toți avem să plîngem un regret pe lume, un mort iubit, pornesc spre țintirimele îndepărtate, să le arunce cu un ... adumbritul țintirim de la Belu, din pămîntul celui de la Sfînta Vineri, din acela de la Ghencea ori de la cel ce poartă modestul nume de Pătrunjelu, din preajma bisericei Iancului, de la Trei Coceni, de pe ramuri și din ostrețe, din răvare și din straturi, bogate și sărace, umile ori prețioase, la un loc cu toate, sărmanele crescute în sunetul ... început bătaia pe cîmpul de război al grațiilor. Mînușatele mîini aruncau flori albe și roșii, albastre ori catifelate, aruncau "regrete eterne", se băteau cu "păreri de rău", se răneau cu "nu mă uita". Cavalerii se întreceau și ei ; trăsurile se învecinau, miresmele se amestecau, bicele purtau un șfichi de ...

 

George Topîrceanu - Rapsodii de vară

... George Topîrceanu - Rapsodii de vară Rapsodii de vară de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Cine-ar putea să spună Câți secoli au trecut De-o lună, De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca ... își ascund Amorul Multiplu și fecund. IV Și-n vremea asta, oare, Când eu visez mereu La soare - Ce face dorul meu? Iubirea mea nebună, De-abia trezită-n zori, Adună Mănunchiuri mari de flori. Se-ntreabă - ce să facă? Și făr-a pregeta, Ea pleacă Întins, la casa ta. Și nici nu bagi de seamă Cum pasu-i furișat Cu teamă S-apropie de pat, Ci doar treasari deodată Și parcă-ți pare rău. Mirată, Te uiți în jurul tău... Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut ... făcut... Așa, spre zarea largă, Pe zi de-atâtea ori Aleargă Pe drumuri lungi de flori. V Târziu, când peste lanuri Coboară spre câmpii Noianuri

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

... moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui ... și nu putea pe plac Un brâu pe trup să-și prindă. Crăiasa vine iar. Grăbit S-a-ncins atunci crăiasa, Și cât de strâns i s-a lipit De caldul trup mătasa! Ea bate-n palme, vede-n lac Că strânsă-i stă mai bine; Rotunde, ca un cap de mac, Stau sânurile pline, Mai naltă pare, și-n umblat Mlădie ca o vargă, Ea simte cât de rău i-a stat În haina ei cea largă. Și ochii-i otrăviți de dulci La brâu sălbatici cată. Ți-l dau, cu tine de mă culci Alăturea o dată! Dar, Ano, pentru ce nu-mi cei Altce, că am eu multe! Nu vreu! Și-n urmă asta ce-i ...

 

Cincinat Pavelescu - Ocultă

... Cincinat Pavelescu - Ocultă Ocultă de Cincinat Pavelescu Adună un tragic mănunchi Din toate durerile tale Și-n noapte, pe munte, -n genunchi, Cu florile mistice-n mână, Sub cerul de lună și jale Cuvinte de rugă îngână! Eu, Doamne, atâta îți cer: O rază din nalta-ți dreptate. Și când al tău glas va străbate Al nopții mister, De

 

Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel)

... Dimitrie Anghel - Dragoste (Anghel) Dragoste de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 26 ianuarie 1903 Miroasă iarba pătulită a sinziană ș-a sulcină, Miroasă dulce, cum miroasă un ... și cînd se face iar lumină, Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre. În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă, Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi; Purcede-un cînt din creangă-n creangă ș-un susur ... adorm curînd sub gene Cînd are cine să le-nchidă pleoapele c-o sărutare. Tu dormi, și eu visez pe gînduri, că trec și zilele de vară Și că la anul, poate, fruntea ce-acum așa de blînd ți-o razimi De brațul meu, n-o s-o mai razimi, și gîndul ăsta mă omoară, Că drag mi-i sînul tău cel dulce și alb ca miezul ... sub coasă ! Ah ! gînd mîhnit, ce vrei tu? Spune — Nu vezi c-afară e lumină Și că-și deschide draga ochii ca două flori de somnoroasă, Ș-aruncă-n mine cu mănunchiuri de

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai ... se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa până când glasurile oamenilor, ciripitul rândunelelor, ceși aveau cuibul chiar deasupra, lipit de-o grindă, îi vesti dimineața. Dar fereastra tot nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau ... drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii grozav de adânci, în care, dacă ar putea să se uite, ar cădea amețită poate. Merge drept pe marginea povârnișului, înfășurată în mirosul cimbrului ce crește tocmai ... să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din care codri, cu vâjâituri puternice, care culcau tulpinile și le încurcau într-o rețea. Un tunet ...

 

Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp

... se-nclină Și-ncepură a-l meni: ­ Ca și leii să fii tare Și frumos ca primăvara, Să fii gingaș ca o floare, Luminos ca luna sara; Și iubit să fii de lume, S-ai averi și mare nume, Să te faci chiar împărat Și să-ți meargă astfel cum e La ficiori din basme dat. Zise ... proțap de coarne Și să-ți puie și urechi. Cine poate s-o întoarne Când așa-i menit din vechi? Că, să vezi, și-mpărăteasa... De... atâta-ți spun acuma, Taci, da ochi-ți ai de pază, Că ce-i fata, ce-i și muma! E și-un alt metod, ți-l sfătui, Să taci molcom, să îngădui, Fă-te că ... diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de-albastru întuneric, Ce lucesc adânc, himeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric, Nesimțit, ca de fantasme. ,,De vei merge în ajunul Mult senin din Anul nou, Pe când cerul se deschide La a lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Printre ... la văzut. Colo-n snopi, colo câte-una, Colo-n fire se-mpreună, Îndoite într-un trunchi; Ici o pajiște într-una, Iar dincolo un ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atîta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire. Tăcut se cumpănea universul cu miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de ... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine

 

Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma

... seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o aducea pe ferești și mi-o răspîndea în casă. De la pat la geam însă, mi se părea o nemărginire, și numai cu ochii și cu auzul mă puteam bucura de luminile și de sunetele ce ajungeau pînă la mine. Cînd am fost în stare, însă, să ajung pînă la marginea ferestrei, lumea mi s-a părut ... a unei fîntîni ascultînd o gură de apă, care îngîna un cîntec străvechi cu aceleași note ca și pe vremea lui Tiberiu ?... Pulbere nouă de floare cu pulbere veche de secoli, tinere aripi

 

Costache Conachi - Visul amoriului

... lor răvarsă un foc care m-au rănit !     Dă-mi voie s-alerg la ele și-n brață să le adun,     Să-mi fac un mănunchi de toate și la sînul meu să-l pun.â€�     â€žTînărule fără minte, căci nu știi încă ce cei,     Căci de te-i pleca la toate, de mirosul lor tu pei.     Dar alege-ți dintre ele, orișicare ți-a plăcea,     Afară de trandafirul ce nu-i dat în sama mea.â€�     â€žDacă nu-mi dai trandafirul, i-am răspuns dintr-un suspin,     Dă-mi încalea viorica ... žEu sînt floarea viorica, îmi zicea, care-ai ales     Dintre celelalte toate priimindu-mă-ntr-ales.     Vom merge acum în grabă la palatul fericit,     Unde de veci lăcuiește amoriul cel proslăvit.     Te va bucura privala unui loc ce-i lăcuit     De dragoste, de trufie și de tot lucrul poftit,     Dar să nu te-nșeli să cauți la fetele ce-i vedea,     Căci te voi goni îndată de supt aripioara mea.â€�     Iată dar că să deșchisă o poartă chiar de robin,     Pîn-în vîrf înfășurată cu ramuri de frunză de spin.     Doi salcîmi ...

 

   Următoarele >>>